Un irakian a fost ucis la Atena de extremiști ieșiți la „vânătoare de străini”, inclusiv români

Un irakian a fost ucis la Atena de extremiști ieșiți la vânătoare de străini, inclusiv români
Publicat: 12/08/2012, 17:29
Actualizat: 29/07/2014, 21:45

Un tânăr irakian a fost înjunghiat mortal în noaptea de sâmbătă spre duminică la Atena de către cinci motocicliști care „vânau” străini, a anunțat poliția, potrivit căreia același grup a încercat anterior să agreseze, în aceeași zonă, un român și un marocan, relatează AFP.

Această crimă are loc în contextul în care Grecia este acuzată de nepăsare față de banalizarea violențelor de natură xenofobă.

Tânărul, a cărui vârstă nu a fost precizată, a murit la spital, unde a fost transferat cu „numeroase plăgi provocate de un obiect ascuțit”, potrivit unui comunicat al poliției.

Poliția îi caută pe atacatori, „cinci motocicliști care au încercat anterior, în aceeași zonă, să agreseze un român și un marocan”, se precizează în comunicat.

Modul de operare este același ca în alte zeci de agresiuni comise împotriva unor imigranți, refugiați sau greci de origine străină, comise de-acum în mod frecvent în cartiere defavorizate din Atena și în alte centre urbane, în contextul unei intensificări a activismului neonazist și unei profunde crize sociale și economice.

Într-o rară reacție oficială, ministrul pentru Ordine Publică Nikos Dendias și-a exprimat „profunda tristețe” față de această crimă, exprimând hotărârea statului de a pedepsi asemenea acte, „indiferent de presupusul pretext al autorilor”.

Țara se află, în prezent, în colimatorul unor organizații și organizații nonguvernamentale (ONG), inclusiv Consiliul Europei și Human Rights Watch (HRW), din cauza inacțiunii față de violențele xenofobe, impunității de fapt și chiar garanțiilor oferite autoritorilor acestora, între care sunt suspectați că se află numeroși apropiați ai partidului neonazist Zori de Aur, care a intrat în Parlament cu un scor de 7% în urma alegerilor din iunie.

Retorica anti-imigranți a liderilor politici a fost denunțată săptămâna aceasta și de către Amnesty International (AI), după ce Dendias a apreciat că țara ar urma să se confrunte cu o „invazie de imigranți” fără precedent de la cele ale dorienilor, în secolul al IV-lea înaintea erei noastre.

Asasinarea tânărului irakian are loc după lansarea de către poliție a unei operațiuni vizând îndepărtarea din centrele urbane a imigranților clandestini. Aceasta survine de asemenea arestării, la începutul săptămânii, a unui tânăr pakistanez pentru viol cu consecințe grave asupra unei adolescente, în vârstă de 15 ani, pe Insula Paros.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 25%, Elena Lasconi - 18.1%, Călin Georgescu...
Turul 2 alegeri prezidențiale 2024: Pe ce dată are loc? Rezultate exit poll: Marcel Ciolacu...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online